capia
CÁPIA s.m. invar. Ardei (roşu) lung. ♢ (Adjectival) Ardei capia. – Din bg. kapis.
CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine şi bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se scrânti, a se ţicni, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.
CĂPIÁ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, ţicni.
cápia (bot.) s. m. invar.
căpiá vb. (sil. -pi-a), ind. prez. 1 sg. căpiéz, 3 sg. şi pl. căpiáză, 1 pl. căpiém (sil. -pi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. căpiéze; ger. căpiínd (sil. -pi-ind)
A CĂPI//Á ~éz intranz. 1) (despre animale) A se îmbolnăvi de capie. 2) fam. (despre persoane) A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a înnebuni; a se scrânti; a se ţicni; a se sminti; a se trăsni; a se aliena. [Sil. -pi-a] /Din capiu