capetea
CĂPEŢEÁ, căpeţele, s.f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul şi botul calului şi ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpiţeá s.f.] – Refăcut din căpeţele (pl. lui căpeţel) + suf. -ea.
CĂPEŢEÁ s. (Transilv.) căpăţan. (~ la frâu.)
căpeţeá s. f., art. căpeţeáua, g.-d. art. căpeţélei; pl. căpeţéle
CĂPEŢ//EÁ ~éle f. Parte a frâului constând din curelele de care sunt prinse inelele zăbalei. /Din căpeţel