capete
CÁPETE s. pl. v. capital.
căpéte, căpéţi, s.m. (reg. înv.) vas de lemn sau de tinichea, de o oca , cu care se ia vama la moară; căpăţ, căuş, gâf, mertic.
capéte (-ţi), s.m. – Vas, strachină. – Var. căpeţ, s.n.; căpcea, capcea, s.f. Ngr. ϰαπέτις „măsură pentru produse solide“ (Diculescu, Elementele, 467), probabil introdus într-o epocă mai puţin tîrzie decît presupunea Diculescu. Ultima var. un dim., cu confuzia între ţi şi ci la finală. După Densusianu, Haţeg, 61, căpcea ar veni de la tc. kepce; însă aria sa de răspîndire (Trans. de Sud-Vest) nu se potriveşte cu această ipoteză; acelaşi autor a propus mai tîrziu (GS, VI, 363) un lat. *capicella.