capela
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.
CAPÉLĂ1, capele, s.f. Şapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello.
CAPÉLĂ2, capele, s.f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăposteşte altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.
CAPÉLĂ3, capele, s.f. Grup de corişti. ♦ Orchestră de proporţii reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.
CAPÉLĂ s. v. fanfară, muzică.
CAPÉLĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)
capelá vb., ind.prez. 1 sg. capeléz, 3 sg. şi pl. capeleáză
capélă (şapcă, biserică, formaţie muzicală) s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
CAPÉL//Ă1 ~e f. 1) Ansamblu coral care întruneşte un număr mare de corişti. 2) Orchestră de proporţii reduse. [G.-D. capelei] /<it. capella, germ. Kapelle
CAPÉL//Ă2 ~e f. 1) Biserică mică dintr-un cimitir; paraclis. 2) Loc într-o încăpere rezervat pentru rugăciuni; paraclis. /<it. cappella
CAPÉL//Ă3 ~e f. înv. Şapcă militară de postav cu cozoroc moale. /<ngr. kapéllo, it. cappello
A CAPEL//Á ~éz tranz. mar. (cabluri, parâme) A fixa de un catarg. /<fr. capeler
CAPÉLĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formaţie vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curţi princiare. ♦ grup de corişti. ♦ orchestră de proporţii reduse; fanfară (militară). 3. grinda superiară a unui cadru de lemn care susţine tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)
CAPELÁ vb. tr. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susţine. (< fr. capeler)
CAPÉLĂ1 s.f. 1. Bisericuţă, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susţine tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle].
CAPÉLĂ2 s.f. (Rar) Trupă de cântăreţi, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].
CAPELÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega un cablu sau o parâmă de un catarg, de o vergă. [< fr. capeler].
capélă, capéle, s.f. (înv., pop. şi fam.) 1. pălărie (de damă). 2. joben. 3. boneta soldatului.
capélă (-le), s.f. – 1. (Înv.) Pălărie de femeie. – 2. Şapcă militară. – Mr., megl. capelă. Ngr. ϰαπέλα, din it. cappelllo, cf. alb. kapeljë, bg. kapelă.
capélă (-le), s.f. – 1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăposteşte altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s.m., din it. cappellano; capelmaistru, s.m. (director de capelă muzicală; şef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).