capatuit
CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiţi, -te, adj. Care şi-a creat (prin mijloace necinstite) o situaţie, un rost; cu stare, aşezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
CĂPĂTUÍT adj. v. căsătorit, cununat.
CĂPĂTUÍT adj., s. 1. adj. v. bogat. 2. adj., s. v. parvenit.