capatuire
CĂPĂTUÍRE, căpătuiri, s.f. Căpătuială. ♦ (Fam.) Căsătorie. – V. căpătui.
CĂPĂTUÍRE s. v. căsătorie.
CĂPĂTUÍRE s. v. îmbogăţire.
căpătuíre s. f., g.-d. art. căpătuírii; pl. căpătuíri
CĂPĂTUÍRE, căpătuiri, s.f. Căpătuială. ♦ (Fam.) Căsătorie. – V. căpătui.
CĂPĂTUÍRE s. v. căsătorie.
CĂPĂTUÍRE s. v. îmbogăţire.
căpătuíre s. f., g.-d. art. căpătuírii; pl. căpătuíri
Copyright (C) 2004-2011 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL, cu conditia pastrarii acestei note. dexonline.ro