capatina
căpăţînă (-ni), s.f. – 1. Cap despărţit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligenţă. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpăţînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpăţînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Puşcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort“ sau „craniu“ nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloştină. – Der. căpăţînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpăţînat, căpos); încăpăţîna, vb. (a se îndîrji); descăpăţîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) şi posibil şi alb.