capac
CAPÁC, capace, s.n. Acoperitoare care se aşază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ♢ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Caşcaval la capac = caşcaval prăjit în tigaie. ♢ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.
CAPÁC s. v. carapace, ţest.
CAPÁC s. 1. (înv. şi pop.) pleoapă, (reg., mai ales în Mold.) pocriş. (Doniţă cu ~.) 2. (pop.) pleoapă. (~ la sicriu.)
capác s. n., pl. capáce
CAPÁ//C ~ce n. Parte care acoperă sau închide un vas, o ladă etc. ♢ Friptură la ~ friptură pregătită într-un vas închis. A pune cuiva ~ la gură a face pe cineva să tacă. /<turc. kapak
capac
capac
capác (-ce), s.n. – 1. Acoperitoare. – 2. Porţiune triunghiulară pe care o formau odinioară partea din faţă a pantalonilor. – 3. Cerc, piruetă făcută de zmeu. – 4. Pulpă de vită sau berbec. – 5. Coş de pescar. – Mr. căpache, megl. capac. Tc. kapak (Roesler 595; Şeineanu, II, 86; Meyer 173; Lokotsch 1061; Ronzevalle 131); cf. ngr. ϰαπάϰι, alb., bg., sb. pol. kapak.