capa
CÁPĂ, cape, s.f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ♢ Expr. De capă şi spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări violente etc. 2. Dispozitiv de protecţie aplicat la maşini, ferăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vânt foarte puternic. – Din fr. cape.
cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe
CÁP//Ă ~e f. 1) Dispozitiv de protecţie contra accidentelor, aplicat la unele unelte sau maşini. 2) înv. Pelerină scurtă, de blană sau de stofă (pentru femei). 3) mar. Orientare a unei nave pentru a rezista pe timp neprielnic. [G.-D. capei] /<fr. cape
CÁPĂ s. f. 1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ♦ de ~ şi spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri şi înfruntări primejdioase. 2. dispozitiv de protecţie împotriva accidentelor la maşini, la ferăstraie etc. 3. poziţie pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai uşor valurile, vântul, furtuna. (< fr. cape, it. cappa)
CÁPĂ s.f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecţie împotriva accidentelor la maşini, la ferăstraie etc. 3. Poziţia pe care o ia o navă pe un timp foarte rău şi care îi permite să reziste în cele mai bune condiţii. [< fr. cape, cf. it. cappa].
cápă (-pe), s.f. – Pelerină. – Mr. capă. Fr. cape; în mr., din it. cappa (Pascu, I, 57, îl derivă direct din lat. cappa).