cantor
CÁNTOR, cantori, s.m. (Reg.) Cântăreţ de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor.
CÁNTOR s. v. cântăreţ, dascăl, diac, paracliser, psalt, ţârcovnic.
cántor (cântăreţ de biserică) s. m., pl. cántori
CÁNTOR ~i m. pop. 1) Cântăreţ în biserică; psalt; dascăl; diac. 2) (în evul mediu) Solist şi maestru de cor bisericesc. /<lat. cantor, germ. Kantor
cantór2, cantoáre, s.n. (pop., înv.) tejghea.
cantór (-oáre), s.n. – Tejghea, masă. – Var. cantoră, s.f. Fr. comptoir, prin intermediul rus. kantora. Înv., substituit de der. din fr., contuar, care nici el nu prea se foloseşte.