cantona
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. 1. A se instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner.
CANŢÓNĂ, canţone, s.f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalereşti. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renaşterii, apropiat de cântecul popular, care, cu timpul, a devenit o piesă instrumentală. – Din it. canzone.
CANTONÁ vb. (MIL.) (înv.) a tăbărî. (Trupele au ~ într-o comună.)
cantoná vb., ind. prez. 1 sg. cantonéz, 3 sg. şi pl. cantoneáză
canţónă s. f., g.-d. art. canţónei; pl. canţóne
CANŢÓN//Ă ~e f. înv. 1) (în evul mediu şi în epoca Renaşterii) Poezie lirică consacrată iubirii cavalereşti. 2) (în epoca Renaşterii) Melodie pe mai multe voci, asemănătoare cântecului popular italian. /<it. canzone
A CANTON//Á ~éz 1. intranz. (despre militari) A se stabili într-un cantonament. 2. tranz. (militari) A instala temporar într-o localitate; a caza; a încartirui. /<fr. cantonner
CANŢÓNĂ s. f. 1. poezie lirică medievală cu tematică erotică, divizată în mai multe strofe. 2. cântec italian pe mai multe voci din epoca Renaşterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o formă polifonică strofică. (< it. canzone)
CANTONÁ vb. I. intr., tr. (despre trupe) a (se) instala vremelnic într-un cantonament. II. refl. (fig.) a se stabili, a se limita (rigid, mecanic). (< fr. cantonner)
CANTONÁ vb. I. intr., tr. (Despre trupe) A (se) instala vremelnic în casele locuitorilor. [< fr. cantonner].
CANŢÓNĂ s.f. 1. Poezie lirică medievală, divizată în mai multe strofe, care, la primii poeţi (Dante, Petrarca), păstrează aceeaşi ordine a rimelor şi a versurilor ca în prima strofă. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renaşterii, apropiat de cântecul popular. [< it. canzone].