canton
CANTÓN, cantoane, s.n. 1. Clădire din imediata vecinătate a unei căi de comunicaţie, înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea şi întreţinerea acesteia şi care serveşte şi ca locuinţă pentru cantonier. 2. Cea mai mică unitate în administraţia pădurilor; locuinţa pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele ţări. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederaţia Elveţiană. – Din fr. canton.
cantón s. n., pl. cantoáne
CANT//ÓN ~oáne n. 1) Clădire înzestrată cu utilaj necesar pentru supravegherea şi întreţinerea unei căi de comunicaţie şi în care locuieşte cantonierul. 2) Subdiviziune silvică condusă de un pădurar. 3) Locuinţă a pădurarului aflată pe teritoriul acestei subdiviziuni. 4) (în unele ţări) Unitate administrativ-teritorială. /<fr. canton
CANTÓN s.n. 1. Clădire construită lângă o şosea sau lângă o cale ferată, înzestrată cu aparate de semnalizare, de protecţie şi de supraveghere a drumurilor respective, servind şi ca locuinţă cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate în administraţia pădurilor, în care activează pădurarul; locuinţă de pădurar. 3. Unitate teritorial-administrativă care se întâlneşte în unele ţări (Elveţia, Franţa etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. [< fr. canton].
CANTÓN s. n. 1. clădire construită lângă o şosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecţie şi supraveghere a drumurilor respective; locuinţa cantonierului. 2. unitate de supraveghere, întreţinere şi urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigaţii, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate în administraţia pădurilor, în care activează pădurarul; locuinţa acestuia. 4. unitate teritorial-administrativă în unele ţări (Elveţia, Franţa). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. 6. (herald.) piesă de formă pătrată, a noua parte dintr-un scut, într-un colţ al acestuia. (< fr. canton)