cange
CÁNGE, căngi, s.f. Prăjină lungă de lemn, cu cârlig de fier în vârf, utilizată la acostarea sau la îndepărtarea de mal a navelor mici, la împingerea sau la prinderea de departe a unui obiect. ♦ Gheară ascuţită şi întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca.
cánge s. f., g.-d. art. căngii; pl. căngi
CÁNGE căngi f. 1) Prăjină prevăzută cu un cârlig la vârf, utilizată la apucarea sau îndepărtarea unor obiecte aflate la distanţă. ~ de incendiu. 2) Gheară ascuţită la unele păsări răpitoate. [G.-D. căngii] /<turc. kanca
cánge (-ắngi), s.f. – 1. Cîrlig. – 2. Bucată de pînză groasă pe care unii croitori o folosesc spre a-şi fixa pe genunchi materialul pe care îl lucrează. – 3. Gheară. – Var. cance, cangă, gance. – Mr. gance, megl. candže. Tc. kance (Şeineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanğa. Cuvînt obscur, pe care Corominas, II, 657, îl consideră de origine sp. şi intrat în tc. pe filieră italiană.