canaf
CANÁF, canafuri, s.n. Ciucure. [Pl. şi: (m) canafi] – Din magh. kanaf.
CANÁF s. v. ciucure.
canáf s. n./s. m., pl. canáfuri/canáfi
CANÁF ~uri n. Element ornamental, constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte; ciucure. /<ung. kanaf
canáf (furi), s.n. – Ciucure. Mag. kanaf, din arab. aç-cenife (Cihac, II, 487), cf. sp. cenefa.