caminar
CĂMINÁR, căminari, s.m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova şi apoi în Ţara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice“ < sl.) + suf. -ar.
căminár s. m., pl. căminári
CĂMINÁR ~i m. (în Ţara Românească şi în Moldova) Slujitor care strângea camăta. /cămină + suf. ~ar