calin
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, linguşitor; ipocrit. – Din fr. câlin.
CĂLÍN, călini, s.m. Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe şi cu fructe roşii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini (Viburnum opulus). - Din călină (derivat regresiv).
CĂLÍN s. (BOT.; Viburnum opulus) (reg.) amăruş.
calín adj. m., pl. calíni; f. sg. calínă, pl. calíne
călín s. m., pl. călíni
CĂLÍN ~i m. Arbust care creşte prin păduri, cu flori albe şi cu fructe roşii, acrişoare la gust, dispuse în ciorchini. /Din călină
CALÍN ~ă (~i, ~e) Care (se) alintă; mângâietor; dezmierdător. /<fr. câlin
CALÍN, -Ă adj. care se alintă; alintat. ♢ tandru; mângâietor. (< fr. câlin)
CALÍN, -Ă adj. Care se alintă; alintat. ♦ Linguşitor. [< fr. câlin].
călin, -ă, adj. (reg.) căldicel, călduţ.
călín (-ni), s.m. – Arbust cu flori albe (Viburnum opulus). Sl. (bg., sb., cr., ceh., pol., rus.) kalina, din sl. kalŭ „lut“ (Cihac, II, 38; Conev 45). Din lat. *calῑnus, după Rosetti, I, 79, insuficient explicat. – Der. călină, s.f. (fructul călinului).