caliciu
CALÍCIU, calicii, s.n. 1. (Bot.) Învelişul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului, prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis.
CALÍCIU s. 1. (BOT.) cupă, (înv.) pahar. (~ul unei flori.) 2. v. potir.
calíciu s. m. [-ciu pron. -ciu], art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (sil. -ci-i-)
CALÍCI//U ~i n. Înveliş verde al florilor, constând din sepale separate sau unite între ele. /<fr. calice, lat. calyx, ~cis
CALÍCIU s. n. 1. totalitatea sepalelor unei flori. 2. cupă, potir. 3. (anat.) parte a bazinului în care se colectează urina. (< fr. calice)
CALÍCIU s.n. 1. Înveliş extern al florii, format din sepale. 2. Cupă, potir. 3. Parte a bazinetului în care se colectează urina. [Pron. -ciu. / < fr. calice, cf. gr. kalyx = boboc de floare].
calíciu (-ii), s.n. – 1. Învelişul extern al florii. – 2. Vas liturgic, potir. Fr. calice. În terminologia ecleziastică se aude de obicei acel u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; în plus, acesta din urmă are pl. caliciuri.