calici
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerşi. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. şi refl. (Înv. şi reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
CALICÍ vb. v. cere, cerşi, milogi, ologi, schilodi.
CALICÍ vb. 1. v. lăcomi. 2. v. sărăci.
calicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. caliceáscă
A CALIC//Í ~ésc 1. tranz. A face să se calicească. 2. intranz. rar A umbla cu cerşitul; a cerşi. /Din calic
A SE CALIC//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni calic; a-şi pierde integritatea fizică; a se schilodi; a se mutila; a se schilăvi. 2) A deveni sărac; a-şi pierde averea; a sărăci; a se ruina; a scăpăta. 3) A manifesta zgârcenie; a se scumpi; a se zgârci. /Din calic
CALICI- elem. „caliciu floral“. (< fr. calici-, cf. lat. calix, -icis, cupă)
călîci (-iuri), s.n. (Înv.) Spadă. Se spunea mai ales despre spada pe care sultanul obişnuia s-o dăruiască domnitorilor, ca semn al învestirii. – Var. calîci. Tc. kiliç (Şeineanu, III, 25; Lokotsch 1040).