caleasca
CALEÁSCĂ s.f. v. caleaşcă.
CALEÁŞCĂ, caleşti, s.f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s.f.] – Din rus. koleaska.
CALEÁŞCĂ s. (ieşit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)
caleáşcă s. f., g.-d. art. caléştii; pl. caléşti
caleáşcă (-éşti), s.f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleaşcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată“), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleşka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.