cale
CÁLE, căi, s.f. I. 1. Fâşie de teren special amenajată pentru a înlesni circulaţia oamenilor, a vehiculelor şi a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobişnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acţiune, a i se împotrivi. A ieşi (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, aşa şi aşa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo şi încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulaţiei vehiculelor prin rulare pe şine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi şi largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraş, făcând legătura cu o şosea importantă. 3. Element al unei construcţii pe care se deplasează un aparat sau o maşină. 4. Succesiune de linii şi centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localităţi. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanţă, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcţie luată de o dezvoltare, de o acţiune, de o mişcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulţumită de hotărârea unui organ de jurisdicţie sesizează organul competent în vederea desfiinţării hotărârii şi rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.
CÁLE s. v. depărtare, distanţă, motiv, pretext, scuză, spaţiu.
CÁLE s. 1. drum, (înv. şi reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) şină, (Transilv., Bucov. şi Ban.) ştrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcţie, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-şchiopilor, calea-ţiganului, drumul-laptelui, paiele-ţiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.
cále s. f., g.-d. art. căii; pl. căi
CÁL//E căi f. 1) Fâşie de teren special amenajată pentru circulaţia oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieţii cursul vieţii. A-şi face ~ (sau drum) a) a-şi crea posibilităţi de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-şi ajungă ţinta. A-i ţine ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câştiga bunăvoinţa; b) a pândi trecerea cuiva. A pune ţara la ~ a discuta multe şi de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-şi pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulaţie într-un oraş. 3) Linie de comunicaţie. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respiraţia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei maşini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafaţă pe care rulează roţile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcţie de dezvoltare, de mişcare. ♢ Pe ~ administrativă prin organele de administraţie. Pe ~ ierarhică din instanţă în instanţă. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spaţiu; distanţă; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis
cále cále, s.f. (reg.) coş, horn; ogeac.
Cale necesară creşterii.
cále (-ăi), s.f. – 1. Stradă, drum, şosea. – 2. Parcurs şi durată a acesteia. – 3. Distanţă (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Puşcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Puşcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Puşcariu, Études de linguistique, 40; şi Dacor., VIII, 283; şi Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s.m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din Bucureşti şi în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a oraşului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc“ sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ţi drumul“.
Cale afirmativa de cunoastere a lui Dumnezeu. Funcţionează exprimând calităţile şi atributele revelate ale lui Dumnezeu (vezi si apofatică)
Cale negativa de cunoatere a lui Dumnezeu. Functioneaza icercand sa depăşească expunerea catafatică (cale pozitiva) printr-o serie de negaţii. Teologia apofatică, conştientă de incognoscibilitatea lui Dumnezeu şi de imposibilitatea cuprinderii Sale conceptuale, încearcă să-L cunoască în ceea ce El nu este. Doi sunt teologii importanţi ai veacului nostru care au tratat cu mai multă insistenţă problema raportului dintre catafatic şi apofatic în cunoaşterea lui Dumnezeu: Vladimir Lossky şi Dumitru Stăniloae. (vezi si catafatică)