cahla
CÁHLĂ, cahle, s.f. 1. (Reg.) Coşul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor ţărăneşti. 2. Placă de teracotă sau de faianţă folosită la construcţia sobelor. – Din ucr. kahlja.
cáhlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle
CÁHL//Ă ~e f. 1) Placă de metal folosită pentru a opri trecerea căldurii din sobă în hogeag. ♢ A-l bate ~a a se intoxica cu oxid de carbon. 2) Placă de ceramică sau de faianţă folosită la făţuirea sobelor sau a şemineelor. /<ucr. cahlja
cáhlă (-le), s.f. – 1. (Bucov.) Sobă de cărămizi din lut ars. – 2. (Mold. şi Bucov.) Coşul sobei. – Var. (Trans.) căhală, s.f. (placă de faianţă). Germ. Kachel (Cihac, II, 37; Mîndrescu, Infl. germ., 33; Borcea, 180; Gáldi, Dict., 191), prin intermediul pol., ceh. kachel, rut. kahlja, slov. kachla.