cafea
CAFEÁ, (2) cafele, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Sămânţa arborelui de cafea. 2. Băutură preparată din cafea (1) prăjită şi râşnită sau dintr-un surogat. – Din tc. kahve, ngr. kafés, fr. café.
CAFEÁ s. v. cafeluţă.
CAFEÁ s. v. lupin.
cafeá s. f., art. cafeáua, g.-d. art. cafélei; pl. caféle
CAF//EÁ ~éle f. 1): Arbore de ~ arbore sau arbust tropical cultivat pentru seminţele lui comestibile; cafeu. 2) Sămânţă a cafeului. 3) Praf obţinut prin măcinarea seminţelor de cafeu. 4) Băutură preparată din acest praf (sau dintr-un surogat). ~ neagră. [Art. cafeaua; G.-D. cafelei] /<turc. kahve, ngr. kafes, fr. café
cafeá (-éle), s.f. – 1. Sămînţa arborelui de cafea. – 2. Băutură preparată din cafea. – Mr., megl. café. Tc. kahve, arab. qahwa (Şeineanu, II, 71; Meyer 164; Lokotsch 1005; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφές, alb., bg. kafé. Anterior sec. XVII. S-a contaminat în epoca modernă cu termenii identici occidentali (it. caffé, fr., sp. café), din care provin der. neol. cafeină, s.f.; cafeism, s.n.; cafetier, s.m.; cafetieră, s.f. – Der. cafeluţă, s.f. (cafea; lupin, Lupinus albus); cafeniu, adj. (culoarea cafelei); cafegiu, s.m. (slujitor la curtea domnească însărcinat cu servirea cafelei; proprietar al unei cafenele; persoană care bea cu plăcere cafea, sau care o prepară bine), din tc. kahveci, cf. ngr. ϰαφετζής, bg. kafedžija; cafegioaică, s.f. (persoană iubitoare de cafea); cafegi-başa, s.m. (căpetenie peste cafegii, boier de rangul trei care se bucura de privilegiul de a servi cafea la mesele festive, şi de dijma pe cafeaua vîndută în toată ţara), din tc. kahveci başi (sec. XVIII). Cf. cafenea, s.f. (cafenea, café-bar), mr. cafiné, megl. cavine din tc. kahve hane, cf ngr. ϰαφενές, alb., bg. kafené (› Trans., Banat căfană); cafeşantan, s.n. (bar de noapte, cu muzică şi program artistic), din fr. café-chantant, se foloseşte şi în forma şantan, cu o nuanţă intens depreciativă („bordel“).