cabala
CABÁLĂ, (2) cabale, s.f. 1. Interpretare ebraică ezoterică şi simbolică a Vechiului testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale.
CABÁLĂ s. v. complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire.
cabálă s. f., g.-d. art. cabálei; (intrigi) pl. cabále
CABÁL//Ă ~e f. 1) (în evul mediu) Doctrină iudaică constând în interpretarea mistico-alegorică a Vechiului Testament. 2) fig. Acţiune reprobabilă uneltită pentru a stârni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire. /<fr. cabale, germ. Kabale
CABÁLĂ s.f. 1. Doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o simbolică fantezistă a numerelor şi literelor, înfăţişa natura ca o emanaţie a divinităţii. ♦ (Rar) Practică mistică prin care se pretindea că se poate intra în legătură cu spiritele. V. magie, spiritism. 2. (Fig.) Uneltire, intrigă. [Cf. fr. cabale, germ. Kabale, ebr. qabbalah – tradiţie].
CABÁLĂ s. f. 1. doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o interpretare mistică a Vechiului Testament, şi la practici oculte, pretindea a comunica cu spiritele. 2. (fig.) uneltire, intrigă; conspiraţie. (< fr. cabale, germ. Kabale)
CABÁLĂ s.f. 1. Doctrină iudaică de interpretare mistică a Bibliei. 2. (Fig.) Intrigă, uneltire, maşinaţie.\ Conspiraţie, complot.