abjurare
ABJURÁRE, abjurări, s.f. Acţiunea de a abjura şi rezultatul ei. – V. abjura.
ABJURÁRE s. abjuraţie, lepădare, renegare. (~ a unei doctrine.)
abjuráre s. f. → jurare
ABJURÁRE s.f. Renegare, renunţare publică (la o idee, la o doctrină etc.); abjuraţie. [< abjura].